Patrupezii sunt mai prudenti decat bipezii

V-ati intrebat vreodata cum de cainii ajung sa fie atat de descurcareti prin orase si asteapta cuminti la semafor schimbarea culorii verde, atunci cand masinile se opresc pentru a le da prioritate?

Am fost de multe ori martorul unor scene in care maidanezii asteptau sa se stranga oameni la trecerea de pietoni pentru a traversa alaturi de ei.

Un exemplu recent este patrupedul latrator, care in fiecare dimineata, pe strada Hristo Botev, se opreste la trecerea de pietoni, se asigură că nu vin mașini și traversează pe zebră, procedând aproape mai prudent decât bipezii. Prima data cand l-am vazut pe trecerea de pietoni am crezut ca este o coincidenta. Scena insa s-a repetat zilnic.

Presupun ca acest simt l-au deprins cand treceau prin altă parte si erau claxonați. Cainii se speriau si simteau că li se pune viața în pericol. Traversand insa pe la trecerea de pietoni, odată cu omul, ei văd că nu li se întâmplă nimic și percep asta ca o siguranta. Cainele ține minte că a traversat pe acolo și prefera să treacă deja de fiecare data prin același loc.

Cred ca sunt scene demne de Discovery: au invatat o lectie pe care multi oameni au uitat-o: traversarea unei strazi pe trecerea de pietoni este mult mai sigura.

Oamenii supraponderali, nu grasi!

PRO: Nu inteleg, de ce fizicul conteaza atat de mult in ziua de azi? Toti spun ca important e ceea ce ai in interior. Si atunci de ce oamenii grasi sunt "priviti cu alti ochi"? De ce rad de ei daca sufera de obezitate si-i catalogheaza drept lume care nu se poate stapani la mancare? Ii fac sa simta "iadul pe pamant", cand merg pe strada sa aiba impresia ca toata lumea se uita la ei, ii aduc cu moralul si cu firea la pamant?

Nu exista oameni grasi! Da, au burta si sunt bine facuti. In cel mai rau caz as zice ca sunt supraponderali, dar nu grasi. Altfel, ar fi inalti si slabanogi. Complexul de inferioritate pe care si-l creeaza acesti oameni este nejustificat. Stau in casa si se urasc pentru felul in care arata, dar nu se gandesc ca poate acele fetze nu sunt dispretuitoare, ci invidioase.

Acesti oameni trebuie sa se gandeasca la multimea care, din contra, are dificultati de a pune un pic de grasime pe ea si nu poate sa-si mentina greutatea.

Eu cred ca trebuie sa accepte cine sunt si cum sunt, in primul rand. Fericirea nu depinde de cantitatea sau lipsa kilogramelor. Toti avem suferinte in viata. Nu grasimea face pe om!

CONTRA: Zi de zi ma conving ca tot mai multi sunt din astia care traiesc ca sa manance, ci nu invers. Parca aerul i-ar ingrasa. Incearca sa tina diete, dar uita ca acestea sunt pentru puturoşi şi disperaţi, care îşi umplu burta cu tot felul de "bunătăţi", apoi refuză să mănânce şi fug repede la sală. Asta pe o perioadă scurtă, pentru ca imediat merg în market şi le face cu ochiul prăjitura din vitrină. Pe langa toate, mai poarta haine cu doua mărimi mai mici ca sa li se reverse straturile de grasime.

Fetiţe frumuşele…la faţă, dar când le vezi diagonala posteriorului, ţi se taie pofta. Aceeasi situatie cam si la baieti. Se străduiesc zic? Poate nu e suficient. E bine să te iubeşti aşa cum eşti, dar dacă vrei să te iubească şi alţii, e bine să încerci să fii ca o caprioară şi nu ca o balenă albastră. Fizicul intotdeauna a fost, este si va fi pe prim plan. Aşa sunt oamenii: privesc la trup şi apoi la suflet.

Biblioteca în declin?! (pentru Radio Moldova)

Inovarea mediului biblioteconomic nu este posibilă atâta timp, cât nu va fi intensificată comunicarea interumană. La această concluzie au ajuns participanții unei conferințe organizate la Biblioteca municipală “B.P. Hajdeu”, cu genericul “Biblioteca dincolo de bibliotecă: Inovare și lectură pentru toți”.

Bibliotecarii din toate raioanele țării au fost invitați la o conferință organizată de Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova, unde au încercat să definească problemele cu care se confruntă o biblioteca în prezent, să le rezolve sau măcar să le depășească, considerând că aceasta este precondiția succesului.

Din păcate, însă, se pare că apelul la schimbare a venit destul de târziu în bibliotecile noastre. Tind să menționez că astăzi sunt provocări destul de semnificative în management, pecum tendințele de verticalizare și internetul. Astfel, se cer invenții organizaționale atât din punct de vedere strategic, cât și operațional. Un lucru greu de realizat – o spun chiar și specialiștii de profil.

“Trebuie să fim creativi, deschiși și pasionați de ceea ce facem. Actualmente, biblioteca se află într-o prăpastie. Circa 50 % din respondenți și-ar dori ca biblioteca să fie inovată în management, să fie implementate sisteme de management. Însă cum să angajăm un programator, care ar trebui sa primească 500 de euro, în calitate de bibliotecar, unde va primi 2000 de lei? Putem noi oare să-i plătim?! Deci standardizarea structurii organizaționale se află în conflict cu tendința noastră de inovare”, ne-a comunicat Lidia Kulikovski, director general al BM “B.P.Hajdeu”.

Pe lângă necesitatea surselor fianciare, la conferință am constatat, de asemenea, că există și bariere care împiedică optimizarea inovației în management în domeniul infodocumentar, cum ar fi accesul la informație, capacitatea de distribuție a informației, utilizatorii inconștienți de drepturile lor, imaginea instituțiilor. “În prezent, există o concurență nemaipomenită. Biblioteca nu mai este unica sursă de informare, deoarece a apărut internetul. Google , Microsoft, Wikipedia ne face peste noapte irelevanți”, a menționat Kulikovski.

Managerul Departametului Marketing, Genoveva Scobioală, se arată mai optimistă în ceea ce privește viiitorul bibliotecii: „Asa cum n-au dispărut cinematografele atunci când a apărut televiziunea, așa sperăm și noi că nu va fi substituită cartea tradițională cu cea electronică sau internetul, ci doar se vor compensa reciproc. Trebuie să abordăm strategii care ar întoarce dragostea pentru lectură”.

Vizavi de acest subiect, cercetătoarea Liliana Moldovan mi-a afirmat următoarele: ”Principala problemă care îi frământă pe specialiștii și profesorii din domeniul biblioteconomic, dar și pe managerii bibliotecilor, se referă la găsirea unor soluții concrete de inovare a mediului biblioteconomic”.

Omniprezentă la această conferință, Galina Agapița , directorul Bibliotecii publice raionale “Grigore Vieru”, din raionul Călărași, mi-a replicat: “Conferința de astăzi este interesantă și utilă prin faptul că comunicarea a servit drept un generator de idei. Știu ce înseamnă să lupți pentru supraviețuirea și schimbarea unei biblioteci și sper să ne reușească. Ar trebui o susținere din partea statului, să avem posibilitatea de a achiziționa mai multe cărți, de a organiza mai multe expoziții de carte. Se întâmplă că Primăria deloc nu alocă din buget bani pentru achiziții de carte”.


La conferință au fost distribuite mai multe exemplare de cărți pentru bibliotecile raionale. De asemenea, am observat o expoziție de carte și una de postere.

În Republica Moldova există 42 biblioteci publice raionale, inclusiv 5 pentru copii. La nivelul de informatizare, acestea dețin 50 de calculatoare, însă doar câteva sunt conectate la internet.

Sculptură Bolocană la Brâncuși! (pentru Radio Moldova)

Definit de criticii de artă drept un autor de sculptură modernă ce îmbină figurativul cu geometricul, sculptorul Ion Bolocan știe să impresioneze! La galeria „Constantin Brâncuși” este desfășurată expoziția personală a artistului plastic, unde sunt afișate toate lucrările sale create în decursul anilor de activitate. Aici sunt etalate sculpturi din bronz și marmură, majoritatea fiind siluete feminine.

Este probabil unica expoziție, din ultima perioadă, la care puteau fi admirate atâtea siluete feminine! În total – 28 de lucrări. Admirând sculpturile, am descoperit că cele mai vechi creații datează din anul 1987, și anume – “Țipătul” și “Gândire”, iar cea mai nouă a fost realizată în 2009 și este intitulată “Pomul vieții”.

Uimită de cele văzute, pot afirma că opera lui Ion Bolocan reflectă opțiuni stilistice semnificative: întruchipează frumusețea fizică, îmbină spiritualitatea cu silueta monumentalizată, elucidează secvențele senzoriale și stare psiho-emoțională. În creația artistului am întâlnit armonios arhaicul, muzicalitatea și motivul liric. Cu siguranță pot spune că maestrul își știe meseria.

Criticul de artă, Liviu Hâncu, a confirmat opinia mea și mi-a împărtășit gândurile vizavi de creația lui Bolocan: “Ion Bolocan este o figură proeminentă în arta Republicii Moldova, care lucrează remarcabil și crează figuri plastice, conferindu-le formă naturală. Sculptura maestrului dă naştere la o mulţime de idei, impulsuri şi sentimente. În ultimii ani, nu am mai văzut lucrări cu o astfel de plasticitate palpabilă. Artistul ştie exact cum să creeze operele sale și nu lasă nici un detaliu din întâmplare”. Criticul mi-a mai mărturistit că artistul plastic se străduieşte să atingă perfecţiunea absolută și, astfel, nici într-o lucrare nu poate fi ceva adăugat sau omis.

Vizitatoarea expoziției, pictorul Uniunii Artiștilor Plastici, Iulia Criucicova, de asemenea califică lucrările ca fiind interesante și neobișnuite. “Atât e de impresionantă frumusețea feminină din momentul în care în toate lucrările lipsesc mâinile! Apare întrebarea: de ce? Și suplețea, alungirea corporală, creațiile înalte – totul reflectă exact ceea ce a dorit să prezinte artistul publicului larg. Dispoziția autorului îmi crează și mie dispoziție, o dispoziție greu de descris prin cuvinte, pentru că e la nivel doar intuitiv”, mi-a spus Criucicova.

Printre privitorii marilor capodopere, am zărit-o și pe Cristina, care spune că, deși nu prea înțelege meseria de sculptor și sculptura în genere, i s-a părut originală ideea și felul de abordare a lucrărilor.

Maestrul Ion Bolocan este mulțumit de desfășurarea vernisajului și a ținut să-mi arunce doar câteva cuvinte: „ Așa se manifestă evoluţia pozitivă a unui artist. În artă nu poţi fi mincinos şi laş. Este o reîntâlnire „la momentul potrivit” pentru a deschide noi orizonturi și a cuprinde spații mai mari”.

Pentru a ne convinge de spusele artistului, putem vizita expoziția până la începutul lunii noiembrie.

Marica lui Mircea Surdu (pentru Radio Moldova)

În premieră, filmul “Marica” a fost prezentat publicului larg la cinematograful “Odeon”. Documentarul despre viața de dincolo de scenă și de ecran a celebrei actrițe Marica Bălan, care își trăiește acum anonimatul într-un azil de bătrâni, a fost readusă din uitare cu un film turnat de Mircea Surdu și Leonid Melnic.

Născută în satul Dumitrești, Marica Bălan a debutat în anii ’60 la Romen, teatrul țigănesc din Moscova, unde s-a evidențiat ca o actriță cu o voce distinctă și mereu zâmbitoare. Astăzi, “Marica” este titlul unui documentar despre un destin artistic mai dramatic decât filmul, așa cum menționează realizatorii peliculei. Aceștia mai afirmă că destinul oamenilor de artă nu e compus doar din aplauze şi flori. “Cu înaintarea în vârstă aceștia sunt uitați și își duc traiul, uneori, în cele mai cumplite condiții.”, spune echipa de filmare.

Am avut ocazia să-l urmărim și noi, fiind rulat în premieră la cinematograful “Odeon”. La final, Marica Bălan a fost ridicată pe scenă în căruciorul său ca să primească sutele de aplauze ale arhiplinei săli unde am fost găzduiţi. Protagonista spune că a vizionat și ea, alături de noi, pentru prima dată filmul și îi este recunoscută regizorului. Țin să precizez că, a fost foarte emoţionant pentru protagonistă, ea plângând împreună cu sala. “Filmul eu prima dată l-am văzut acum, dar pentru mine asta e ceva! Unde ați fost voi 10 ani în urmă, când eu nu știam de cărucior? Bravo Mircea Surdu! Tu m-ai făcut atât de deșteaptă, iar eu nici habar nu aveam că sunt așa. Eu nu mă lingușesc, nu sunt om de acest gen”, a declarat Bălan.

Regizorul filmului, Mircea Surdu, a menționat că actrița poate vorbi la nesfârșit, fapt dovedit și de cele 38 de ore de interviu înregistrate pentru film. De aceea, s-a trecut direct la felicitări. Timp de o oră şi ceva, artista a fost mulţumită pentru tot ce a lăsat în urmă. Să remarc faptul că primul urcat pe scenă a fost viceprimarul Nistor Grozavu, care i-a oferit actriței un buchet de crizanteme: “Sunt un spectator al dvs, care cunosc marea majoritate a rolurilor ce reprezintă femeia din Moldova - femeie luptătoare. Ne mândrim că avem printre noi o asemenea doamnă, cu un asemenea caracter și astfel de calități și sper ca toată viața dvs. să servească pentru cei tineri drept o școală a adevăratei bărbății. Știm că avem multe restanțe față de dvs. și o să facem totul ca să schimbăm acest lucru”, a afirmat Grozavu.

Și deputata Partidului Democrat, Valentina Stratan, ne-a remarcat impresiile în urma vizionării acestui film: “Datorită echipei care a filmat această peliculă, de un profund sens, sunt sigură că fiecare ne-am gândit la sensul vieții, cu toate că ne-a fost trist în suflet să constatăm că statul face atât de puțin sau este neputiincios să faca ceva pentru oamenii talentați, care ne-ați dus faima departe de hotarele acestei țări”.

Lansarea filmului Marica a ridicat în picioare toată lumea, cu aplauze. În sala aglomerată, am zărit un spectator, care se grăbea să urce pe scenă, cu un buchet mare de flori. S-a adeverit că este un admirator al Maricăi Bălan, venit din sudul țării. “Zicea cineva că în viața asta trebuie să ai noroc să te naști. În acest sens, Marica Bălan a avut marele noroc de a se naște, nu doar de a fi o mare actriță, deși a avut un destin greu”, a relatat admiratorul, care a decis să lase în umbră identitatea sa.

O actriţă admirată şi apreciată pe vremuri, astăzi Marica Bălan îşi duce zilele, uitată de lume, într-un azil de bătrâni din satul Cocieri, din stânga Nistrului. Actriţa de 75 de ani a suportat o paralizie, a avut o fractură la picior, dar încearcă să reziste bolilor şi singurătăţii.

Ludmila Sârghi: “Am început să descopăr ce înseamnă "hand made"”

Lector la Facultatea de Jurnalism și Știinte ale Comunicării și artistă în hand-made. Cărți, studenți, colegi de breaslă și… coliere, inele, obiecte de decor. Se pare că Ludmilei Sârghi i reușește în toate să depună câte o bucăţică de suflet.


De cât timp practici hand-made?

Pasiunea mea s-a născut într-o noapte, pe la ora trei, acum 2 ani. Pe atunci, trebuia să realizez un proiect pentru masterat și nu prea aveam idei. Am descoperit un site interesant, cu diferite lucruri create de meșterițe și aceasta m-a inspirit. Nu am început deodată să creez, s-a aprins doar becul și eram entuziasmată. În plus, erau anumite bariere, de exemplu faptul că nu pot desena sau nu voi putea modela. Dar, de fapt, trebuia pur si simplu să încep să fac ceva. După primele încercări, nu tocmai reuşite, eram tentată s-o las baltă. Dar, probabil, prea mare era curiozitatea pentru acest domeniu şi prea mare şi dorinţa mea de a reuşi să creez ceva frumos. De-atunci, am început să caut orice şi oriunde. Încerc, nu-mi iese, las mâinile în jos, îmi zic că nu voi putea face niciodată ce pot face alţii, dar mă avânt din nou, reuşesc şi sunt fericită.


De la cine ai învățat această tehnică?

Nu pot spune că m-a învățat cineva. Din start, termenul de „hand-made” îmi era absolut străin, apoi, rând pe rand, am descoperit tehnici pe care le-am aplicat ulterior. Am învățat din internet unele lucruri. Sunt foarte multe tutoriale, master-clasuri, unde se explică prin imagini, text sau video cum să creezi anumite lucruri. De asemenea, am frecventat și cursuri la un magazin de artizanat, unde, pentru a-și promova produsele, se organizau master-clasuri.


Ce lucruri confecționezi?

Am o bogată colecţie de rame pentru fotografii, oglinjoare, suporturi pentru lumânări, bijuterii, ceasuri de perete, site pentru cernut, suporturi pentru vase fierbinţi, farfurii decorate . Din textile fac diferite broşe, agrafe, bentiţe. Nu este ceva ce îmi place să creez în mod deosebit. „Hand-made”-ul este o noţiune atât de largă şi adună atâtea tehnici şi idei, că nu mi-ar ajunge o viaţă să le încerc pe toate. Anume asta şi-mi place, că pot inventa şi crea mereu ceva nou, chiar şi din lucruri vechi şi aparent neutilizabile. Pot fi create obiecte decorative din lucruri de prin casă: ziare vechi, sticle, farfurii, cutii. De exemplu, am creat ceasuri de perete din discuri de vinil şi chiar din farfurii, am decorat borcănaşe metalice de la conserve, am făcut suporturi pentru vase fierbinţi din ziare vechi, rame foto - din reviste, am decorat pahare şi le-am transformat în suporturi pentru lumânări. Totul depinde de creativitate şi de felul în care putem reinventa lucrurile. Un creator adevărat improvizează şi lucrează cu ce găseşte prin casă.


Care sunt pașii pentru a crea o pereche de cercei, de exemplu?

A face cercei din argilă polimerică este un proces destul de interesant, fiindcă îți aduci aminte de copilărie. Argila este asemenea plastilinei, pe care trebuie s-o modelezi în forma dorită, în cazul nostru-cercei. Îi pui în cuptor, ca plăcintele, îi coci 15 minute, sau 20, în dependență de grosimea cercelului, îi răcești, îi lăcuiești și cerceii sunt gata. Întreg procesul durează în dependență de complexitatea accesorului. De exemplu, un colier poate fi făcut și două-trei ore.


Cum îți promovezi produsele?

Le postez pe site-urile de socializare. În plus, am avantajul de a fi într-un mediu de jurnaliști, care mă promovează și mă recomandă altora, mai ales când este vorba de un cadou original. Inițial, vroiam doar o apreciere din partea colegilor, prietenilor, ca să-mi spună ce părere au despre ceea ce am făcut. Acum, și banii ar fi un atu, deși nu sunt materialistă. Ce-i drept, deocamdată profitul nu este mare, deoarece pentru materia primă, procurată din România, cheltui foarte mult, iar lucrările le vând prea ieftin. De cele mai multe ori, le dăruiesc, pentru că îmi face o plăcere să-i bucur pe cei dragi cu lucruri personalizate. Doar o parte din lucrări rămân să-mi coloreze casa. Această ocupație nu este o afacere pentru mine, ci mai mult un hobby. Nu vreau să-i dau un aspect comercial și să fac doar ce trebuie.



Care a fost cea mai memorabilă situație legată de hand-made?

Primul meu eșec, când am încercat să creez prima pereche de cercei și o brățară din argilă polimerică. Greșeala a fost că am pus “scheletul” accesoriilor într-un cuptor prea fierbinte. Am potrivit cam cât credeam eu că sunt 110 grade, dar de fapt acolo erau probabil 200. A fost o dezămăgire totală când am văzut că totul e topit și ieșea un fum dens. Totul a ars. Credeam c-o să renunț.


În ce măsură este apreciat hand-made în Republica Moldova?

Este un mit faptul că moldovenii nu apreciază lucrurile făcute manual. Dimpotrivă, foarte mulţi caută obiecte personalizate, deosebite, în special pentru cadouri. „Hand made”-ul este o formă mai modernă a artizanatului, a creaţiei populare, iar munca manuală a fost dintotdeauna apreciată. Un obiect creat manual valorează mai mult decât 100 de kitch-uri de la piaţă!

Ziua alegerilor

E dimineața Minunilor făcătoare de Minuni și am o datorie de făcut, pe care o au și alți datornici față de Patrie. Doar trebuie să realizez că cea din urmă nu este cu nimic datoare în fața mea.
Azi! Azi și nu Mâine! Și nici chiar Poimâine! Azi...Adică ziua după ieri. E adunarea cea mare în Capitala țării mele care m-a crescut în crescătoriile ei.
Am primit o invitație într-un plic plin cu patriotism și naționalism, ca pe timpurile bune. Și mesajul ei îmi zice că trebuie să-mi las mama pe o bucată de "vreme multă", ca să mișc Carul Progresului din ogradă. Căci vorba marelui Teddy Primaru': "Dacă miști caru', miști și calul, iar dacă nu se mișcă calul, înseamnă că calul nu e înhamat la car". Genial Om...A trăit puțin, dar BINE. Mai rari așa primari ca Teddy Primaru'!
Și iată că aduc vestea nenorocită sufletului de plumb: “Mamă, îți mulțumesc pentru micul dejun, dar eu mă duc. Da! Mă duc și nu mă ruga să nu mă duc, căci se poate duce lumea de râpa fără dusul meu”.
Și mă pornesc la Chișinău, cu o căruță și un cal rău. Pe drum mă gândeam la plicul ăla care-mi venise. Era vorba de:
1. Casa văruită după ce a fost arsă cu mare ardoare și entuziasm de Copiii Patriei...
2. Ograda pieței înverzită de Partidul Stejărel, finanțat de ogrăzi pline cu verdețuri...
3. Busuiocul din grinda etajului 3, prin care privea portretul omului Volodea...
Și mi-am dat seama că nu sunt eu cel care poate scrie destine. Fie ce-a fi. Că doar expediatorul invitației este cel care vrea să-mi distrugă carul și să-mi ucidă calul la Chișinău!
Când am revenit acasă, după o “bucăţică mare” de vreme, am găsit-o pe mama pe prispa casei. M-a salutat. Și m-am convins, precum o fac din 4 în 4 ani: Numai ea știe să-mi asculte grijile …Numai ea…


*Căruța reprezintă țara, iar Calul - speranța ce moare. Expediatorul: fosta și actuala guvernare etc.