Ce-i un artist? Un om care știe tot - fără să-și dea seama.
Un filosof? Un om care-și dă seama, dar nu știe nimic.
Atâta timp cât trăiește, omul învață, pentru că la nivel de gândire el este limitat. Să recunoști că nu știi nimic este primul pas în căutarea adevărului. Cu cât afli mai multe, cu atât mai multe întrebări apar, deci - nu crește cunoașterea, ci necunoașterea. Chiar de-ți pare că înveți și citești foarte mult, până la urmă trebuie să recunoști că nu știi nimic, căci volumul de informație este într-adevăr imens. E un adevăr evident, simplu, dar la fel de profund. Aș putea interpreta citatul ca o autocaracterizare, o privire spre sine, un raspuns la întrebarea: Ce știi? Cine ești tu?
De exemplu, eu nu știu ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu ma aflu într-o ignoranță teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu știu ce e corpul meu, ce sunt simțurile mele, ce este sufletul meu și însăși această parte a mea care gândește ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru și asupra ei însăși, fără a se cunoaște mai mult decât restul. Tot ceea ce cunosc e că oamenii sunt muritori, dar ceea ce ignor mai mult este însăși această moarte pe care n-o poți evita.
Dacă mi-aș imagina un cerc, atunci în momentul în care voi afla ce-i în el, cercul se va mări. După ce voi cunoaște și al 2-lea cerc format, acesta tot se va mări...și așa până voi ajunge la infinit. Deci, oricât am încerca să cunoaștem totul, nu ne va reuși, pentru că nu ne permite condiția de muritor. Oricâte n-am afla, oricâte ni s-ar părea că știm, mâine e o zi nouă, un nou început pe care iarăși trebuie să-l aflăm. Până la urmă înțelegem că toată viața căutam ceva și abia în ultimele clipe ne dăm seama că n-am reușit să aflăm nimic. Or, viața pe care o avem e prea scurtă pentru a afla răspunsurile adevărate...
Probabil Socrate a raportat cunoștințele sale la lucrurile necunoscute și a realizat că sunt mult mai multe lucruri pe care ar vrea să le cunoască decât cunoaște el. În fiece zi descoperea încă un plus sau minus al existentei sale și considerând fiecare zi o nouă lecție a cunoașterii de sine, știind câte mai are de descoperit, a concluzionat că prezentul său e relativ sărac în cunoștințe.
Când spui că știi totul de fapt afirmi că nu știi nimic...
Комментариев нет:
Отправить комментарий