Jurnalul unui student

1 octombrie: ca de obicei cu un motto: “La tăţi ni-i greu, da’ a să şii ghini…”

Ce s-a schimbat în anul 3? S-a schimbat metoda de predare a cursurilor (de la metoda comunistă “voi scrieți, eu dictez”, la metoda “pe proiector” sau “eu vorbesc, voi dați afirmativ din cap”). De asemenea, am auzit de la colegi că s-au făcut schimbări la cazare: mai scump cu 200 de lei , mai prost cu 400 de lei, raportat la servicii/calitate. Plus, au dârdâit puțin în primele 2 săptămâni și au facut dușuri reci.

Am cunoscut mulți studenți care discriminează pe cei veniți din provincie că ăștia învață zi și noapte să-și ia examenele cu note mari și să-și păstreze bursa aia “amărâtă” de 500 de lei pe lună. Iar ei chipurile o să studieze doar la materiile pe care le înțeleg, iar la restul…Asta pentru că sunt ferm convinși că o să-și facă firmă proprie și o să aibă nevoie de oameni deștepți care să facă treaba în locul lor și probabil o să ia persoane d-astea, “minți eminente”, care își luau toate examenele cu note extrem de mari.

Mereu m-am gândit la astfel de “deștăptăciuni”, pentru că: 1) s-au mutat în Chișinau recent și aici, sărmanii, s-au molipsit de sindromul “superiorității”: capitala vs. provincie. 2) S-au gândit oare ei vreodata că “provincialii ăștia” așa au fost crescuți? S-au gândit că poate, la ei acasă, 500 de lei înseamnă mult mai mult decât o bursă amărâtă? S-au gândit că dacă nu învață își pierd locul în cămine și deci șansa de a face o facultate? Nu cred! Fericirea nu se măsoară nici în euro și nici în note. Bănuții aia reprezintă foarte mult pentru mulți dintre cei care iau bursa, o gură de oxigen sau niște bani de buzunar. Până la urmă, fiecare își duce viața în spate cum vrea. Poate că pentru ei stresul de a avea o firmă și de a face munca de management e un coșmar, iar un salariu ok, într-un birou ok, cu un șef ok înseamnă o viață liniștită. Altceva ar fi că mulți dintre oamenii ăștia, care stau cu nasul în carte zi și noapte, sunt foarte ambițioși doar la învățat. Mă gândesc că pentru ei notele mari și un “pat on the back” de la un profesor sunt tot de ce au nevoie ca să se simtă împliniți, dar nu duc ambiția o treaptă mai sus. Însă de multe ori anume acești studenți își depășesc profesorul și se poate ca în viitor cei care lucrează la “chișinăuienii cu firmă” să nu se rezume la simplul statul de angajat și cu puțin ajutor să-i ia locul șefului (deși pot să zic că și eu sunt cam în aceeași barcă, fac totuși facultatea mai degrabă din orgoliu decât de nevoie. Dar doare, pentru că îmi amintesc înca odata cât potențial se pierde la noi, dintr-o mentalitate stupidă și dintr-o presiune socială la fel. Vorba lui DeNiro: “There’s nothing worse in the World than wasted talent”).

Apar multe “amintiri” și de cele mai multe ori ajung la concluzia că facultatea nu face nimic pentru a ne stimula pofta de învățare! Eu as vrea să am dreptul să-mi aleg materiile și să mă specializez chiar doar într-un anumit domeniu! Mi se pare că la noi încearcă să-ți bage cât mai multă informație. În străinătate nu se merge pe ideea de a-l baga pe om în ceață cu tot felul de materii! Spre exemplu, nu știu ce legătură are civilizația indiană antică cu jurnalismul. Sunt la jurnalism, ce naiba trebuie să le învăț pe astea?! Cultură generală? Hmmm…

Mai există și o altă temă deranjantă ce ține de studenți: neașteptata perioadă de sesiune (și totuși toţi ştim că cele mai tari chefuri se trag în aceste 2-3 săptămâni! Iar colegii “agitați” au la statusuri pe odnoklassniki: “Învăț!”)!

Prima zi. Te trezeşti dis-de-dimineaţă, pe la 12:30 cu un mare chef de învăţat, dar după ce mănânci ceva şi când te gandeşti că n-ai intrat pe net deloc, mai amâni faza cu învăţatul cel puţin până pe la 7-8 seara! Bineînţeles că nici atunci nu te vei apuca, îţi vei spune: “Păi doar nu am să mă apuc din prima zi, azi mă relaxez puţin şi de mâine mă bag la învăţat!”.

A doua zi. Te trezeşti cu o mare durere de cap, posibil mahmureală de aseară! Nu te poţi apuca de învăţat în stadiul ăsta, aşa că te apuci să cauţi ceva rămăşiţe de bere din ziua precedentă, şi faci cu ocazia şi curăţenie! Până când se lasă seara, te mai odihneşti puţin! O dată cu lăsarea serii, te sună un prieten şi îţi propune să ieşi la un biliard! Accepţi, că doar nu eşti prost crescut!

A treia zi. Te trezeşti conştient că mai ai doar o zi jumate şi trebuie să mergi la examen! Prima problemă de care te loveşti este lipsa cursurilor, că doar nu ai fost fraier să te trezeşti de la 7 şi să mergi la cursuri! Problema se poate rezolva destul de uşor căutând un coleg care să ţi le poată împrumuta o oră, cât mergi până la primul copycenter! La copycenter e ambuteiaj, că doar mai sunt şi alţi ameţiţi ca tine care uită că lucrurile importante se fac din timp! Până la urmă, reuşeşti să ajungi în cameră cu un braţ de foi pe care trebuie să le înveţi pentru poimâine! Te gândeşti să le organizezi un pic, aşa că te apuci să le capsezi! Şi cam atât pentru ziua asta. Somn!

Cu o zi înainte de examen. Te trezeşti mai dimineaţă, adică pe la 10, şi mergi la magazin ca să îţi cumperi produsele necesare pentru învăţat, respectiv 3-în-1! În drumul spre întoarcere treci pe la Biserică, gândindu-te că poate Dumnezeu e un tată bun mâine! Pe la 13:00 te pui pe învăţat, dar după doar două ore iei pauză că ai obosit! În pauză, îţi va trece prin cap că mai bine ai copia mâine la examen! A doua problemă! Cu ce? Handfree sau copiuţe? Handfree, că e mai uşor… trebuie să îl închiriezi! Mergi pe la băieţeii mai isteţi din campus şi afli că de fapt toate sunt date pentru ziua de mâine, deci ghinion! Treci la planul B, adică copiuţe! Ţi-e lene să mai cobori încă o dată până jos, aşa că te gândeşti să le faci mâine dimineaţă!

Ziua examenului. Ora 5:30. Sună telefoanele, oricum le mai amâni până la 5:45! Apoi te speli şi te îmbraci, bluzele şi pantalonii cu multe buzunare sunt hainele preferate pentru ziua de azi!

Ora 6:10. Îţi pregăteşti mapa! Adaugi în ea, coli A4, un pix, cursurile etc.

Ora 6:15. Ieşi pe uşă, nu uiţi să îţi faci cruce! Dumnezeu e cu tine!

Ora 6:20. Intri în copycenter să îţi faci fiţuici! Fac o paranteză aici şi îţi spun că dacă eşti de la Botanica ar fi bine să mergi la ZoomCopyCenter, ăia fac cele mai ieftine şi cele mai bune copiuţe!Închid paranteza. Le rupi apoi, că nu ai foarfece să le tai (la Zoom îţi împrumută ăia)!

Ora 6:45. Pleci spre facultate cu gândul că vei ajunge destul de devreme pentru a ocupa un loc bun, foarte bun! (Eventual, pe drum de la cămin dacă te întâlnești cu un grup de colegi, fugi ca să nu ți-o ia ăia înainte.)

Ora 7:20. Ajungi în sala de examen, deschizi uşa şi rămâi uimit când vezi că mai sunt libere doar primele bănci! Locurile bune erau ocupate de la 5 probabil, don’t worry, be happy, proful poate va sta în spate.

Ora 8:00. Intră profesorul/profesoara + o armată de asistenţi care te vor supraveghea în următoarele ore, uitând că şi ei au trecut prin aceste clipe de coşmar!

Ora 8:05. Se dau subiectele.

Ora 8:06. Ai terminat de citit subiectele, dar nu poți scoate copiuțele pentru că adversarii conduşi de căpitanul domn profesor sunt cu ochii pe tine.

Ora 8:10. Termini de scris tot ce ştii despre subiecte. Asta în cazul fericit în care ştii ceva. Până la şi jumate te uiţi pe pereţi şi mai ales la supraveghetori, cerşindu-le parcă un moment de neatenţie. Momentul dorit nu vine.

Ora 8:35. Vrei să pleci, dar aştepţi să iasă altul înaintea ta. Un minut mai târziu vezi că se ridică un individ care s-a săturat şi el să aştepte momentul prielnic.

Ora 8:37. Te gândeşti ce-ar fi dacă ai scrie ceva pe lângă subiect şi începi să bagi cam tot ce ai reţinut la obiectul respectiv în timpul a 12 săptămâni la ore (astfel, faci puțină ”apușoară”, mai mult sau mai puțin paralelă cu respectivul subiect. Iar dacă ești student la facultate cu profil real/tehnic … ghinion).

Ora 8:40. Termini de scris tot ce ştii pe lângă subiect.

Ora 8:42. Predai foile, zâmbind şi gândindu-te că poate proful îţi va da 5-ul de care ai nevoie ca să stai mai mult cu prietenii!

Ora 12:00. Aflarea rezultatelor. Normal că proful nu ţi-a dat 5, te uiţi încă o dată pe teză şi parcă nu-ţi vine să crezi. “Totuşi, am scris ceva ..”. Mergi la profesor şi îi ceri să îţi mai verifice teza încă o dată! El răspunde afirmativ, şi începe să îţi recorecteze teza. Te uiţi, împreună cu el pe foaie şi în acelaşi timp auzi: “Nu, nici aici nu, nu, mmm nu, deci nu!”

Pleci zâmbind, dar în spatele zâmbetului se ascund unele vorbe care au legătură cu unii membri ai familiei profului: mama, soţie, fiică, morţi etc.

Ce-i drept, alții au un alt “ritual”: în seara dinaintea examenului iese în club. Trag un chef pe cinste și a doua zi la examen dacă iau examenul - e ok, scapă de o grija, dacă îl pică, își zic: “Măcar m-am distrat” (oricum, recomandarea unui “student studios” este: învață, citește, culturalizează-te!)!

Bine, nu mă mai plâng. Viața de student are frumusețea sa, însa uneori chiar mi-e dor de liceu…